La 19
decembrie 2011 a trecut la Domnul spre veșnică odihnă și împreună slujire cu cerul,
părintele protosinghel Visarion Breabăn, fostul stareț al Schitului Pojorâta
Corlățeni (Câmpulung) în vârstă de patruzeci și șapte de ani în urma unor grave
probleme de sănătate.
Pentru
mulți dintre noi părinte și duhovnic, pentru unii blând și bun povățuitor,
pentru alții model de smerenie și răbdare, prin faptul că orice neajunsuri sau
neplăceri ar fi întâmpinat nu s-a destăinuit nimănui niciodată. Celebra frază
care-l caracteriza era: „nici prea bine, nici prea rău, în general bine, dar se
poate și mai bine”. Acest părinte duhovnicesc nu a fost mediatizat în
mijloacele mass-media, nu s-a distins ca un orator sau predicator deosebit, dar
faptele personale, râvna, munca și în special povățuirea la scaunul de
spovedanie a născut un număr foarte mare de ucenici duhovnicești care au
deprins rânduiala dreptei credințe păstrând și ducând mai departe tezaurul
ortodoxiei prin păstrarea sfintelor porunci.
Născut
într-o familie de oameni evlavioși, Aneta și Gheorghe, care prin truda
pământului au crescut cinci copii în frica Lui Dumnezeu, ancorați în realitatea
greutăților zilei și deprinși cu sudoarea muncii, a intrat în monahism în anul 1988
la data de 18 aprilie la Mănăstirea Sihăstria. Casa acestor creștini a fost
întotdeauna liman pentru oamenii care aveau probleme sau necazuri primind
sfaturi și îndemnuri creștine de la tatăl Gheorghe care era cântărețul
bisericii și paraclisierul preotului Vasile Popescu - vrednic și râvnitor
slujitor. Mama sa era de obârșie din Ținutul Pipirigului (Neamț), nepoată a
vrednicului de pomenire protosinghel și duhovnic al Mănăstirii Sihăstria,
Varsanufie Lipan. În aceeași familie a existat și mătușa, monahia Iulia,
trăitoare în Mănăstirea Agapia Veche, ucenica marelui duhovnic arhimandrit
Cleopa Ilie.
Părintele
Cleopa, în tinerețile sale, simțind că fratele Vasile Lipan se pierde în
lucrurile și deșertăciunea lumii l-a chemat la viața monahală, dar după o
intensă străduință duhovnicească de trăire în curăție și păzire
a poruncilor sfinte. Maica Iustina, soția părintelui Varsanufie va
îmbrățișa viața monahală la Agapia Veche lângă mama părintelui Cleopa, monahia
Agafia. Iar fratele Vasile Lipan va îmbrățișa viața monahală la Mănăstirea
Sihăstria devenind mai apoi protosinghelul duhovnic Varsanufie Lipan. Maica
Iulia și fostul ei soț, actualul protosinghel Doroftei Cucoș au îmbrățișat
viața monahală, cuvioșia sa la Agapia Veche, iar părintele Doroftei a ajuns
duhovnic la Mănăstirea Vorona (Botoșani), unde se va și muta la cereștile
locașuri. Alături de aceste două familii binecuvântate, a mai îmbrățișat viața
monahală și părintele Ambrozie Filip, iconomul mănăstirii Sihăstria din timpul
stăreției părintelui protosinghel Caliopie Apetrei, nepotul marelui scriitor
popular Ion Creangă. Soția părintelui Ambrozie, monahia Mihaela, s-a retras la
mănăstirea Agapia Veche lângă sora ei monahia Olimpiada. Acest trio duhovnicesc
de țărani simpli din popor, dar cu multă frică de Dumnezeu, au fost leagănul
copilăriei părintelui Visarion Breabăn pe atunci Vasile, un tânăr simplul,
modest, curat cu sufletul si cu multă credință. Viețuirea la mănăstirea
Sihăstria, lângă părintele Cleopa și Varsanufie l-au format în anii de
dictatură la fel de sănătos și frumos la suflet ca vechii călugării de
odinioară: răbdător în ispite, harnic și sârguincios în îndatoririle de zi cu
zi, iar în același timp cu mare nădejde de mântuire în Dumnezeu.
Amprenta
satului Vicovul de Jos, a familiei creștine în care s-a format, leagănul
duhovnicesc al mănăstirii Putna, inegalabilii părinți, Arhimandritul Iachint -
părintele Bucovinei -, părintele Tudor, părintele Pamvo, părintele Damaschin,
părintele Teofilact, adevărate făclii și călăuze duhovnicești în vremea
fostului regim, și-au pus amprenta asupra tânărului formându-l pentru viața
duhovnicească de mai târziu. După evenimentele din '89, când au fost redeschise
mai multe schituri, împreună cu părintele Pamvo, duhovnicul lui, s-au retras pe
iarbă verde, în obcinile Bucovinei, în Vârful Straja, unde au construit din
temelii așezământul Sfântul Daniil Sihastrul închinat marelui povățuitor al
Moldovei din vremea viteazului Ștefan. Era primul așezământ al sihastrului
moldovean care-i purta numele și hramul. După o grea suferință de șase ani și
de eforturi supraomenești, părintele Pamvo, a trecut la cele veșnice în vârstă
de 44 de ani. Nevoința aspră, posturile îndelungi, osteneala peste putere, l-au
trimis pe avva Pamvo, starețul schitului la cereștile locașuri în 18 decembrie
1997.
Datorită
multor inadvertențe de ordin economic și administrativ în coordonarea schitului
de către noul stareț, fiind doritor de liniște, de contemplație și de
rugăciune, părintele Visarion se va retrage la Schitul Pojorâta (Corlățeni).
Acest schit patronat de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul era condus in acea vreme
de protosinghelul Simeon Lupu, fapt care i-a înlesnit șederea în schit pentru
isihie, datorită înțelegerii primite din partea starețului. Diavolul care
veghează permanent la tulburarea interioară a monahului, din neluarea aminte a
viețuitorilor din schit, a mistuit printr-un incendiu corpul de chilii. În urma
acestui eveniment nedorit, ÎPS Pimen a rânduit ca reconstrucția să fie
încredințată părintelui protosinghel Visarion Breabăn care avea deja experiența
construirii unei mănăstiri sub îndrumarea protosinghelului Pamvo. Părintele
Simeon a fost transferat din ascultare la o altă mănăstire. Încurajat de râvna
tinereții și de dragostea de Dumnezeu, a construit un impozant corp de chilii,
frumos lucrat în lemn în arhitectura bucovineană, cu toate acareturile
necesare: bucătărie, cămări, beciuri și toate câte sunt utile într-o mănăstire.
La scurt timp, același eveniment se repetă din lucrarea diavolului și toată
munca istovitoare este mistuită într-un nou incendiu devastator. Nimeni nu a
putut înțelege îngăduința lui Dumnezeu sau prin ce mână criminală de rea-voință
au fost provocate aceste necazuri schitului. Obosit și bolnav, cu inima slăbită
de reumatism și complicații cardiace, părintele Visarion s-a retras ulterior la
o căsuță izolată unde-și căuta rostul și rânduiala mântuirii în preajma
schitului, lăsând scaunul stărețesc unui alt tânăr din schitul format în obștea
avută în ascultare.
S-a
implicat din plin în refacerea noului corp de chilii prin donații și ajutoare
de la toți ucenicii din țară care-l cunoșteau și în scurt timp corpul administrativ,
cu chilii cu tot, a fost refăcut integral. Diavolul, care păzește ca un leu pe
cine să înghită, a strecurat mereu îndoiala la adresa părintelui Visarion că
n-ar purta suficientă grijă de bunul mers duhovnicesc al schitului, fiind mereu
avertizat că trebuie să se străduiască mai mult în menținerea unității obștii,
a elementului duhovnicesc în schit, lucru care l-a făcut să se implice peste
puterea sănătății sale. Astfel, boala i s-a agravat, complicațiile cardiace i
s-au amplificat, ficatul i s-a îmbolnăvit irecuperabil suportând un dublu atac
cerebral. A fost internat de urgență la Spitalul Județean Suceava pe 16
decembrie 2011 de către bunul său ucenic, ieromonahul Daniel. Cu toate
eforturile medicinii moderne, părintele Visarion nu a mai putut fi reanimat din
coma indusă de accidentul cerebral.
Așa
s-a sfârșit nevoința duhovnicească a unei lumânări aprinse pentru Dumnezeu, în
urmă cu douăzeci și cinci de ani de tânărul Vasile Breabăn, pornit pe calea
mântuirii cu dorința de a câștiga Raiul și de a dobândi mila Lui Dumnezeu.
Vorbele psalmistul David: "Doamne nu mă lua la jumătatea zilelor
mele", pentru părintele Visarion, au fost binecuvântare, plecând la
Dumnezeu nu pentru răspuns de timp pierdut în deșert, ci așa cum spune profetul
Isaia, "în ani puțini a dobândit osteneală îndelungată". Citind pe
Sfinții Părinți și pe Sfântul Teodor Studitul, povățuitorul de aur al călugărilor,
vom vedea că monahii de demult își doreau să nu zăbovească prea mult în trup,
dorind să ajungă mai repede în brațele Lui Dumnezeu.
Asemenea
și părintele Visarion, prin nevoința și străduința peste puterea firii și a
sănătății șubrezite, dorea să încheie nevoința Postului Nașterii după tipic și
rânduială, dar printr-o scurtă încercare mucenicească, Dumnezeu l-a chemat să
serbeze Nașterea pruncului Iisus chiar în Grădinile Raiului. Pentru monahii
tineri sau pentru timpul modern de astăzi, nevoințele aspre pot părea uneori
aberații sau habotnicii, dar până nu ești pătruns de fiorul Duhului Sfânt și
până nu te dăruiești total Lui Hristos, nu poți fi feștilă aprinsă în candela
veșniciei Lui Dumnezeu. Urmând modelul marilor duhovnici ai Putnei și
Sihăstriei de odinioară, chiar dacă căruntețile abia se simțeau la tâmple,
părintele Visarion Breabăn, pe numele tainic de nevoință, ieroschimonahul
Varsanufie, va rămâne o filă de pateric românesc contemporan și în același timp
un reper și model spiritual pentru cei care l-au ascultat și i-au păzit
cuvântul și blagoslovenia, devenind prin el, buni ostași ai Lui Hristos pe
calea mântuirii. Părintele Visarion, ducându-și cei trei talanți la scaunul de
judecată va răspunde Lui Hristos: „Iată Stăpâne, trei talanți mi-ai dat și am
adus șapte.” Domnul Hristos îi va răspunde cu blândețea și dragostea
părintească de Dumnezeu și Creator: „Bine slugă bună și sârguincioasă, peste
puține ai fost pus, peste multe te voi pune, intră în bucuria Stăpânului Tău”.
Toate
cele relatate mai sus au fost culese de la prietenul din copilărie al
părintelui Visarion, cu care a mers împreună la biserică și mai apoi la
mănăstire.
Veșnică
să-i fie amintirea și pomenirea în vecii vecilor. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu