„Iosife,
fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit
într-însa este de la Duhul Sfânt.” (Matei 1, 20)
Aceasta
este legimitatea sfântă a acestui slăvit praznic de mântuire a lumii, prin „Cel
Unul Născut”, „Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii, şi din
Fecioara Maria S-a făcut om, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”.
(Simbolul Credinţei) Aşadar toate cele ce s-au întâmplat la Betleem acum mai
bine de două mii de ani sunt pline de sensul tainic al mântuirii lumii,
recuperat acum după ceea ce constituise o simplă biruinţă temporară
a diavolului asupra protopărinţilor neamului omenesc, Adam şi Eva, care
încercaseră a dobândi desăvârşirea Lui Dumnezeu – dar fără Dumnezeu:
„Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor
deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul". (Facerea
3, 5)
Paginile
Filocaliilor sunt pline de exegeze patristice în care este deconspirată
viclenia diavolului asupra regelui Creaţiei, „omul”, care la sfatul
amăgitorului a pierdut viaţa veşnică precum şi trăirea spirituală a Raiului,
dobândind în schimb moartea sufletească, condiţionările
spaţio-temporale şi suferinţa, durerea şi stricăciunea: „În Adam toţi mor” (I
Corinteni 15, 22), de aceea: „Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot
printr-un om şi învierea morţilor.” (I Corinteni 15, 21). Spune Pilat: „Iată
Omul!” (Ioan 19, 5) - iată emblema mântuirii voastre, iată Împăratul vostru,
Care nu-i din lumea aceasta! Zice Sfântul Atanasie: „Hristos a luat chip de rob
să-l facă pe om împărat la starea cea dintâi”. De aceea a primit Hristos
naşterea din Fecioară, scutece, frig, lipsă de cele materiale şi asupriri de la
om - ca noi să avem mântuire! Dreptul Simeon la Templu profeţeşte: „Acesta este
spre căderea şi ridicarea multora” iar Sfântul Sofronie Patriarhul Ierusalimului
cântă: „Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului tău Israel”.
Importul de Lege din cărţile Vechiului Testament întru desăvârşirea
Legii prin har şi iubire sunt confirmarea lucrării Lui Iisus în lume cântată de
îngeri şi vestită de prooroci în cărţile lor: „Să nu socotiţi că am venit să
stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc.” (Matei 5,
17): „Slavă întru cei de sus Lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni
bunăvoire!” (Luca 2, 14)
Dar
la toate acestea se adaugă puterea Duhului Sfânt şi dragostea Lui Dumnezeu
Tatăl, Care „voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa
adevărului să vină!” (I Timotei 2, 4) Iar noi, sărăcuţii, am transformat Taina
Naşterii într-o cină mare, la care uneori întrăm fără haine de nuntă,
inconştienţi de măreţia sărbătorii, limitând totul la un simplu belşug material
şi culinar, uitând că ospăţul credinţei înseamnă unirea permanentă cu Hristos
în taina rugăciunii şi a Euharistiei. Nu degeaba Regele Psalmist David
vesteşte: „Că întru păcate m-am zămislit şi întru fărădelegi m-a născut maica
mea.” (Psalmi 50, 6) Din păcate, prea adesea rămânem limitaţi la
vasul cel de lut şi călătorim pe calea vieţii în uitare, lene şi nepăsare,
uitând desăvârşit de Calea Jertfei şi a Crucii. E adevărat Hristos Se naşte în
peştera Betleemului, - dar şi tainic în inimile noastre, născându-ne la viaţa
duhovnicească pe cerul Bisericii, înscriind noi nume în sinaxarele Sfinţilor şi
în Cartea Vieţii la Tronul Celui Preaînalt: „vă bucuraţi că numele voastre sunt
scrise în ceruri.” (Luca 10, 20)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu