Motto:
„Oricât
unelteşti atee - viaţă nu vei fabrica
Însă de
osânda morţii negreşit nu vei scăpa !”
(Sfântul
Ioan Iacob, „Hrană duhovnicească”)
Moartea înseamnă propriu-zis despărţirea sufletului de trup, ceea
ce în plan biologic implică încetarea funcţiilor vitale ale organismului.
În lumina Sfintelor Scripturi, moartea este văzută ca un somn şi prilejul de
întâlnire cu Hristos. Privită în perspectivă biblică, moartea a fost
prevestită omului de către Dumnezeu Însuşi încă de când acesta se
afla în Rai: „Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci,
în ziua în care vei mânca din el, negreşit vei muri !” (Facerea 2, 17).
Înţelegem din acest avertisment că moartea a apărut ca rezultat al unei
îndepărtări de Dumnezeu, al neascultării de cuvântul divin, al călcării unei
porunci pline de grijă şi bunăvoinţă; la rigoare, moartea poate fi văzută ca
avându-şi rădăcina în neînfrânarea poftei. Pofta aduce păcatul, păcatul aduce
moartea. În perspectiva duhovnicească patristică a viziunii filocalice,
moartea este o simplă etapă de trecere de la viaţa pământească la viaţa
cerească, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „se seamănă întru
stricăciune înviază întru slavă” (I Corinteni 15, 43) şi iarăşi : „voim mai
bine să plecăm din trup şi să petrecem la Domnul” (II Corinteni 5, 8).
De cele
mai multe ori, pentru noi, oamenii simpli, moartea este resimţită ca o
adevărată nenorocire, ca un dezastru catastrofal, de nesuportat şi de
neîndurat; întrebarea oricărui om într-o asemenea situaţie este mereu
aceeaşi: „Cum a putut îngădui Dumnezeu aşa ceva? - şi aceasta pentru că în
mintea fiecăruia se află această neînţelegere: oare chiar să fie o
greşeală divină faptul că Dumnezeu îngăduie morţii să secere
suflete - pe care îngerii le aduc în Împărăţia Lui Dumnezeu? La o adică
moartea nu este produsul Lui Dumnezeu. El a creat viaţa, moartea aparţine
minţii umane, este produsul raţiunii şi al imaginaţiei noastre
limitate, care a ales cochetarea în discuţii cu demonul (prin Eva şi Adam) în
grădina Raiului şi lepădarea sfatului Lui Dumnezeu. În Octoihul Mare se
păstrează o cântare dogmatică de profunzime: „frumos la vedere şi bun la
mâncare era rodul ce m-a omorât... !”. Cu alte cuvinte, nu prea avem ce
să-i reproşăm Lui Dumnezeu. El a iubit lumea şi ne-a dăruit viaţă veşnică
prin Unicul Său Fiu Iisus Hristos, răstignit pe Cruce şi înviat din
morţi. Şi Sfântul Apostol Pavel o mărturiseşte: „Căci, precum în Adam toţi mor,
aşa şi în Hristos toţi vor învia.” (I Corinteni 15, 22) Altfel spus, ceea
ce se naşte din materie prin împreunare biologică este supus
stricăciunii, iar ceea ce se naşte din Duhul, duh este! Sfântul
apostol Pavel vorbeşte despre această devenire de la stricăciune la
nestricăciune în cea dintâi Epistolă a sa către Corinteni: „Se seamănă
trupul întru stricăciune, înviază întru nestricăciune, se seamănă întru
necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru slăbiciune, înviază întru
putere, se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc.” (I Corinteni 15,
42-44)
E clar - avem două vieţi şi două morţi. O viaţă duhovnicească pe de o
parte, şi una biologică, proprie regnului vegetal şi animal, consumatoare, pe
de altă parte; şi iarăşi: o moarte duhovnicească, ce se deosebeşte de moartea
biologică înrădăcinată în raţiunile umane
justificative: „Dacă este trup firesc este şi trup
duhovnicesc” (I Corinteni 15, 44) , de aceea tot Apostolul
neamurilor ne spune că: „Dacă locuinţa noastră pământească se va
strica avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veşnică în ceruri.”
(II Corinteni 5, 1). Este mai mult decât relevant pentru actualitate cât de
inaccesibilă şi rafinată a devenit pentru mentalitatea societăţii
contemporane gândirea creştină profund duhovnicească; tabloul de ansamblu
al lumii în care trăim ni-l prezintă pe creştinul zilelor noastre situat foarte
departe de autenticitatea vieţii duhovniceşti prin absenţa unei adevărate
voinţe de a trăi în Dumnezeu. Creştinii (care ar fi însemnat oameni cu
vieţuire asemenea celei a îngerilor) - au rămas, bărbaţi şi femei
deopotrivă, simpli oameni –tocmai prin faptul că dezvoltarea ştiinţei şi
tehnicii (în detrimentul şi în defavoarea asceticii şi misticii) a dus la
posibilitatea prelungirii vieţii biologice, pământeşti, prin
domenii de cercetare cu performanţe mult superioare celor din trecut -
farmacie, chirurgie, gastro-enterologie, genetică, etc. Ce demonstrează oamenii
de ştiinţă prin aceste progrese? Oare doresc să se întâlnească mai repede
cu Dumnezeu? Oare dorim să agonisim mai mult timp de îndreptare, de
slujire Lui Dumnezeu, de pocăinţă şi împăcare cu propria noastră conştiinţă şi
cu semenii noştri? Să nu uităm că scopul vieţii creştine (al vieţii însăşi)
este agonisirea Duhului Sfânt . În cele din urmă, noi înşine hotărâm prin
liberul - arbitru dacă ne prelungim viaţa de aici pentru folos sufletesc sau
trupesc, spre osândă veşnică sau spre învrednicirea de viaţa cea veşnică.
Toate aceste realizări ale tehnicii din epoca modernă şi contemporană
- la Judecata cea de Apoi ne vor fi spre mângâiere sau spre
mustrare. Şi aceasta pentru că vom da seama de scopul pentru care ne-am
străduit să ne prelungim viaţa aceasta ce ţine de biologic: şi va fi
fie spre slavă şi bucurie că am putut duce o viaţă rodnică prelungită în
folosul obştesc al societăţii, al familiei şi al nostru personal, fie ne
vom da singuri sentinţa înaintea Tronului de Judecată al Lui Hristos dacă acel
ajutor medical tehnico-ştiinţific nu a fost spre slava Lui Dumnezeu.
Să fim
serioşi: nu-L deranjează deloc pe Dumnezeu faptul că ne dorim să trăim bine şi
frumos, sănătos şi elegant; dar Îl deranjează enorm faptul că, prin puterea
necontrolată a descoperirilor ştiinţifice folosite în scopul dobândirii de
putere și profit iar nu spre folosul omenirii, mai degrabă distrugem tot mai
mult templul sufletului - adică trupul. Sfânta Evanghelie ne previne că nu vom
fi pedepsiţi pentru numărul de zile trăit sau dobândit prin tehnica medicală,
ci vom da fiecare socoteală de cele săvârşite „ori bine ori rău” (II Corinteni
5, 10) şi că „cei ce au făcut cele bune vor ieşi spre învierea vieţii şi cei ce
au făcut cele rele spre învierea osândirii.” (Ioan 5, 29)
Parintele Calistrat - Manastirea Vladiceni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu