„Cine este Aceasta,curată ca zorile şi
frumoasă ca dimineaţa? Este împărăteasa rugăciunii, este rugăciunea
întrupată! ” (Ilie Miniat-„Panegric la Naşterea Maicii Domnului”)
Începutul anului bisericesc este împodobit cu strălucirea a două mari sărbători: primul, Naşterea
Maicii Domnului, începutul mântuirii noastre şi cel dintâi praznic
împărătesc din salba celor doisprezece praznice împărăteşti din cursul
anului bisericesc; şi al doilea ( întru totul firesc fiind ca pomenirea
Maicii Domnului să nu fie despărţită de amintirea Jertfei Fiului Unul
Născut din Tatăl mai înainte de veci) - praznicul Preacinstitei şi de
Viaţă Făcătoarei Cruci: „Înălţarea Sfintei Cruci” pe Care, răstignit
fiind, Hristos a dat lumii viaţa veşnică, mântuirea şi mare milă: „Iar
mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru
Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru
lume!” (Galateni 6, 14).
Numită şi Eva Cea Nouă, Maica Domnului
vine în lume, prin harul lui Dumnezeu, din doi părinţi drepţi, sfinţi,
dumnezeieşti, bătrâni cu vremea obişnuită rodirii trupeşti (aceasta
tocmai pentru a arăta că, atunci când e cazul şi e nevoie, Dumnezeu Se
îndură şi săvârşeşte lucruri mai presus de fire, supraomeneşti şi
minunate). Atunci când, după obiceiul Legii Celei Vechi, cei doi bătrâni
s-au grăbit a aduce darul de jerftă la Templu, au fost respinşi de
arhiereul Isahar cu certare, mustrare şi dojana aspră pentru nerodire.
Întristaţi peste putere de simţământul că sunt sub blestemul de a nu fi
adus roadă în Sion, amândoi s-au nevoit în post şi în rugăciune; -
Sfânta Ana în grădină, iar Sfântul Ioachim pe Valea Hozevei, la oi, în
munte. Deşi bătrâni şi sterpi, rugăciunea le-a fost ascultată de
Dumnezeu, Care l-a trimis pe Arhanghelul Gavriil pentru a le vesti că
vor avea o pruncă, iar bucuria aceasta de nespus a fost şi făgăduinţa
veşnicei mântuiri. „Orice odraslă vom avea o vom dărui bisericii”, au
rostit într-un glas cei doi soţi; şi, cunoscând Sfânta Ana pe Ioachim
soţul ei, a zămislit pe prunca Maria, adică pe Maica Domnului, Cea Care
va purta în pântecele Ei pe Fiul Lui Dumnezeu, cum stă scris în
Scripturile Sfinte: convorbirea cu Îngerul la Bunavestire,dar şi –cu
mult înainte- proorocia lui Isaia care prevesteşte: „Iată, Fecioara va
lua în pântece şi va naşte fiu!”. (Isaia 7, 14)
Rosturile acesteii hotărâri dumnezeieşti au fost:
- unirea cerului cu pământul;
- împăcarea umanităţii cu Dumnezeu;
- omorârea morţii;
- mântuirea sufletelor noastre;
- dezrobirea de iad;
- ştergerea păcatului strămoşesc;
- ridicarea păcatului gustării din pomul
cunoştinţei binelui şi răului: „Duşmănie voi pune între tine şi între
femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar
tu îi vei înţepa călcâiul”. (Facerea 3, 15)
Odată cu greşeala din Rai, protopărinţii
neamului omenesc au pierdut veşnicia şi au dobândit timpul; au pierdut
viaţa în har, sub puterea Duhului Sfânt, şi au dobândit în schimb viaţa
biologică, amestecată cu patimi şi suferinţe, alături de toate
neputinţele lumii căzute. Maica Dumnului va cunoaşte vicisitudinile
acestei lumi începând de la Naşterea Pruncului în ieslea Betleemului
până la răstignirea pe Cruce, Jertfa mântuirii noastre; dar prin
cuvântul: „Fie Mie după cuvântul Tău, iată roaba Domnului!” (Luca 1,
38), Maica Domnului îmbracă haina smereniei şi a ascultării de Dumnezeu.
Cea mai pregnantă omilie de învăţătură, rămasă capodoperă a Sfintei
Scripturi, sunt cuvintele Maicii Lui Dumnezeu: „Faceţi orice vă va
spune” (Ioan 2, 5); la fel se cuvine să consemnăm mărturia
binecunoscutei pericope din Sfânta Evanghelie a Sfântului Apostol şi
Evanghelist Luca: „Maria partea cea bună şi-a a ales,care nu se va lua
de la ea” (Luca 10, 42), ca şi: „Maria - aşezându-se la picioarele
Domnului asculta cuvintele Lui” (Luca 10, 39) - lucru veridic în
puterea actelor de vindecare şi povăţuire a poporului lui Israel spre
zorile creştinismului şi Legii Celei Noi a harului şi a iubirii. Slava
Maicii Domnului nu vine din lauda oamenilor sau a cântărilor aduse ei,
ci vine direct din Scripturi: „Că mi-a făcut mie mărire Cel
Înalt....iată de acum mă vor ferici toate neamurile”. (Luca 1, 48-49)
Maica Domnului a fost cântată de Proorocul David în „Psalmi” cu mai bine
de o mie de ani înainte: „Ascultă fiică şi vezi că a poftit Împăratul
frumuseţea ta,uită poporul tău şi casa părintelui tău”. (Psalmi 44, 12)
Luminatul Ilie Miniat Episcop de
Cernica şi Kalavrita O asemăna în Omiliile Sale pe Maica Lui Dumnezeu,
pe Cea strălucită prin desăvârşita curăţie, cu slava şi frumuseţea
zorilor: „mai înaltă decât cerurile şi mai curată decât strălucirile
soarelui” (Canonul Paraclisului Maicii Domnului), zicând: „Cine este
Aceasta, mai frumoasă ca zorile şi mai curată ca dimineaţa ? Este
Împărăteasa rugăciunii, este Rugăciunea întrupată !”. Iată, aşadar, că
ceea ce nu au putut face armele şi oştirile lumii acesteia, a făcut
Împărăteasa cerului şi a pământului, Arhistratega oştilor cereşti, Care
este Împărăteasa heruvimilor şi a serafimilor, Care a cucerit locul de-a
drepta Sfintei Treimi, după spusa Psalmistului: „Stătuta Împărăteasa
de-a dreapta în haine de aur cu lanţuri împodobită”. (Psalmi 44, 11) Stă
de-a pururi rugătoare şi mijlocitoare la Tronul Treimii, de unde a luat
toate darurile duhovniceşti, ”Mireasa Tatălui, Maica Fiului, Biserica
Duhului Sfânt” (Sfântul Ioan Damaschin). Aici, la Tronul Sfintei Treimi,
Maica Domnului stă mărturie că „lacrimile Evei în bucurie s-au întors”
(Troparul Învierii) iar puterea de dragoste şi smerenie a Maicii
Domnului sunt şi motivaţia din canonul Paraclisului Maicii Domnului:
„Tot pot rugăciunile Maicii spre îmblânzirea Stăpânului” (Canonul
Paraclisului Maicii Domnului)
„Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pe noi !”
